Survival of the fittest
laserforceq

Survival of the fittest

Faci parte din specia care domină planeta, însă trebuie să evoluezi pentru a-ţi menţine acest statut. Încă de la începuturile timpului, natura i-a favorizat pe cei puternici, însă tu vei avea nevoie nu doar de forţă pentru a câştiga.
Scopul este de a ajunge pe ultima treaptă a evoluţiei şi de a elimina toţi adversarii.
Această misiune poate fi jucată individual (maxim 6 jucători), pe echipe sau pe parteneri.
La început, toţi jucătorii se află pe prima treaptă a evoluţiei. Pe măsură ce acumulează puncte, ei evoluează iar puterile lor se schimbă. Iniţial, jucătorii au nevoie de 500 de puncte pentru a evolua, următoarele trepte fiind din ce în ce mai greu de atins.
Menţiuni:
Singura modalitate prin care un jucător poate câştiga vieţi este evoluţia (urcarea unei trepte). Când un jucător evoluează, el începe noua etapă având numărul maxim de vieţi şi nivelul maxim de putere fizică disponibile pentru nivelul său de îndemânare.
Dacă îţi împuşti un coechipier, tu pierzi puncte iar el îşi pierde din putere.
Dibăcia unui jucător are 3 dimensiuni:
• numărul de vieţi – de câte ori trebuie dezactivat un jucător pentru a fi eliminat din joc;
• puterea fizică – de câte ori trebuie împuşcat un jucător pentru a fi dezactivat;
• viteza de tragere – rata la care arma poate fi utilizată.
Aceste trei dimensiuni se schimbă la fiecare treaptă a evoluţiei.
Puterea fizică va fi redobândită când un jucător este inactiv, la o rată de un punct la 6 secunde.
Jucătorii nu pot regresa spre o treaptă inferioară a evoluţiei.
Navigatorul/Gardianul şi ţintele nu sunt active.
Durata misiunii: 15 minute.

Stadiul de evoluţie Puncte necesare Vieţi pe nivele de îndemânare Putere fizică Viteză de tragere
1 şi 2 3 şi 4 5 şi 6
1 0 20 16 12 1 2/secundă
2 500 19 15 11 2 2/secundă
3 1100 18 14 10 4 3/secundă
4 1800 17 13 9 6 3/secundă
5 2600 16 12 8 8 3/secundă
6 3500 15 11 7 10 4/secundă
7 4500 14 10 6 12 4/secundă
8 5600 13 9 5 15 4/secundă
9 6800 12 8 4 17 5/secundă
10 8000 11 7 3 20 5/secundă
Acţiune Puncte Handicap
Împuşcarea adversarului 10 +/- 1 x nivelul de îndemânare
Împuşcarea coechipierului -10  
Dezactivarea adversarului 100 +/- 100 x nivelul de îndemânare
Dezactivarea coechipierului -100  
Jucătorii câştigă puncte bonus dacă împuşcă adversari ce se află la un stadiu de evoluţie superior.

Rezervă un loc în arenă acum!